La ediția din 2025 a Microsoft Ignite, inteligența artificială a fost, încă o dată, vedeta absolută. Unul dintre mesajele-cheie a fost predicția IDC conform căreia, până în 2028, vom ajunge la 1,3 miliarde de agenți AI activi. Acești agenți se extind rapid în ecosisteme pro-code, low-code și no-code, accelerând inovația, dar aducând și riscuri operaționale noi, pe care organizațiile abia încep să le înțeleagă și să le controleze.

În același timp, arhitecturile cloud-native și soluțiile serverless continuă să se impună ca fundament al aplicațiilor moderne. Pentru a răspunde acestui ritm de transformare, Microsoft propune o strategie de securitate unificată, care nu se limitează la cod sau aplicații, ci acoperă întregul ecosistem: procese de dezvoltare, medii de execuție, identități și acces, conformitate, dispozitive și protecția datelor.

Pe scurt, Ignite 2025 a fost despre autonomie, scalabilitate și securitate integrată. Haideți să vedem ce a scos Microsoft din joben la ediția din acest an!

Agentul 365 pentru gestionarea și securizarea unificată a agenților AI 

Agentul 365 este deja disponibil în Microsoft 365 Admin Center prin programul de „early access” la inovațiile AI ale Microsoft – „Frontier”. Vei găsi aici, într-un dashboard unificat, principalele tehnologii Microsoft pentru securitate și productivitate. Mai precis: Microsoft Entra pentru inventarierea tuturor agenților, atribuirea de ID-uri unice și controlul accesului; Microsoft Defender pentru detectarea și răspunsul rapid la amenințări care vizează agenții; și Microsoft Purview pentru vizibilitate asupra riscurilor, protecția datelor sensibile și aplicarea de politici adaptive în timp real. În plus, include aplicațiile Microsoft 365 – precum Word, Excel, Outlook și Work IQ – care oferă context de lucru și cresc productivitatea agenților.

Agentul 365 permite deci organizațiilor să vadă relațiile dintre agenți, utilizatori și resurse – iar vestea cea mai bună este că oferă același grad de vizibilitate/control chiar și pentru agenții AI care nu sunt construiți cu tehnologii Microsoft. Și încă o veste bună: agenții AI creați în Copilot Studio vor primi de acum un ID Microsoft Entra.

Microsoft vine cu o nouă rundă de agenți AI autonomi pe zona de securitate

La Ignite 2025 au fost anunțați patru noi agenți Security Copilot în Microsoft Defender, care automatizează o bună parte din munca echipelor SOC:

  • Phishing Triage Agent revizuiește și clasifică alertele de phishing primite, rezolvă fals pozitivele.
  • Threat Hunting Agent: analiștii pot comunica cu agentul în limbaj natural, primesc răspunsuri directe, threat hunting-ul avansat devine accesibil fiecărui membru al SOC.
  • Dynamic Threat Detection Agent: identifică și corectează automat alertele fals negative.
  • Threat Intelligence Briefing Agent: disponibil acum nativ în portalul Defender, generează rapid briefinguri de Threat Intelligence.

Și Microsoft Entra folosește acum agenți AI pentru automatizarea sarcinilor de securitate legate de identitate și acces:

  • Conditional Access Optimization Agent asigură aplicarea protecțiilor corecte pentru utilizatorii potriviți.
  • Identity Risk Management Agent pentru evaluarea și reducerea riscurilor asociate utilizatorilor.
  • App Lifecycle Management Agent automatizează descoperirea, onboardingul monitorizarea și remedierea vulnerabilităților aplicațiilor.
  • Access Review Agent: simplifică revizuirea accesului și permisiunilor utilizatorilor, aplicând rapid recomandări bazate pe AI.

Noii agenți AI Copilot din Intune:

  • Change Review Agent analizează în context cererile de schimbare, verificând riscuri, conflicte și conformitate.
  • Policy Configuration Agent accelerează crearea politicilor, extrăgând intenția din documente sau cerințe în limbaj natural.
  • Device Offboarding Agent sugerează ce dispozitive ar trebui eliminate din mediu și simplifică procesul.

Security Dashboard for AI elimină vizibilitatea fragmentată

Destinat liderilor în securitate cibernetică și experților în riscuri AI, Security Dashboard for AI este un tablou de bord unificat, disponibil în preview, care aduce la un loc toate informațiile despre postura și riscurile asociate AI.

Potrivit Microsoft, acesta îi ajută „să descopere agenții și aplicațiile AI, să urmărească postura și eventualele abateri, și să coreleze semnalele de risc pentru a investiga și acționa în întregul ecosistem AI”. Cum? Combinând în timp real semnale de risc din Defender, Purview și Entra pentru o vizibilitate completă asupra activelor/activităților AI din organizație.

Noutăți pentru Microsoft Defender for Cloud

În prezent, organizațiile dezvoltă, în medie, peste 500 de aplicații noi în fiecare an, potrivit State of the Developer Nation Report, citat de Microsoft. În contextul în care atacurile asupra lanțului de aprovizionare software devin tot mai sofisticate, integrarea nativă dintre Microsoft Defender for Cloud (MDC) și GitHub Advanced Security, disponibilă acum în preview, le permite dezvoltatorilor să protejeze aplicațiile cloud-native pe tot parcursul ciclului de viață – de la scrierea codului până la rulare.

  • Tot în MDC, la finalul lui noiembrie intră în preview și funcțiile de management al posturii pentru resurse serverless. Astfel, organizațiile câștigă vizibilitate mai bună asupra mediilor serverless și a platformelor de aplicații.
  • Predictive Shielding, o altă nouă funcție din Defender, anticipează mișcările atacatorilor. De exemplu, dacă un asset este compromis, funcția folosește informații despre amenințări și din graph-uri pentru a anticipa unde vor pivota atacatorii și aplică măsuri țintite. Practic, reduce mii de posibile căi de atac la doar câteva, diminuând riscurile.

Noul Azure Cobalt 200 dublează performanța Cobalt 100

Tot la Microsoft Ignite 2025 a fost lansat și Azure Cobalt 200, acum în preview. Acesta este noul procesor cloud-native al Azure, care oferă performanță cu până la 50% mai mare față de Cobalt 100 (lansat anul trecut), mai multe nuclee și memorie mai rapidă. Mai precis, System-on-Chip-ul său include 132 de nuclee Arm Neoverse CSS V3 optimizate pentru aplicații cloud-native.

Primul server Cobalt 200 este deja „live” în centrele de date Microsoft, dar disponibilitatea completă pentru clienți este așteptată în 2026.

Windows 365 Link primește noi update-uri

Windows 365 Link ar putea genera un return on investment (ROI) substanțial, de până la 195% pe parcursul a șase ani pentru o organizație tipică, potrivit unui studiu Forrester comandat de Microsoft. Din februarie 2026, acest prim dispozitiv Cloud PC creat special pentru Windows 365 va fi disponibil și în Belgia, Finlanda, Irlanda, Italia, Polonia, Singapore și Spania.

În plus, din primul trimestru al anului viitor, va include suport pentru conectarea dispozitivelor Bluetooth (căști, mouse, tastaturi) încă de la prima pornire, personalizarea ecranului de autentificare cu logo-ul, wallpaperul și numele organizației, precum și posibilitatea ca IT-ul să restaureze dispozitivele folosind imagini de recuperare bare metal.

Acestea sunt doar câteva dintre noutățile anunțate la Microsoft Ignite 2025. Te invităm să descoperi mai multe pe pagina oficială.