115 milioane de oameni folosesc zilnic Teams. Ceea ce înseamnă cu 50% mai mult decât în urmă cu 6 luni – când Microsoft anunța atingerea pragului de 75 de milioane de utilizatori zilnici – și de aproape 9 ori mai mult decât se înregistrau în urmă cu 15 luni.
Evoluția confirmă „diagnosticul“ din 2018, când Teams avea abia un an de la lansarea oficială: este aplicația business cu cea mai rapidă creștere din istoria Microsoft.

Ce-i drept, pandemia de COVID-19 a acționat ca un steroid anabolizant pentru majoritatea aplicațiilor de lucru colaborativ, stimulându-le creșterea: Google doar ce a anunțat că a ajuns la 100 milioane de participanți activi pe zi cu Meet, Zoom supralicitează cu 300 de milioane, iar Cisco susține că în octombrie ar fi atins 600 de milioane de utilizatori Webex, dar pe lună, nu zilnic.

Creșterea Teams nu a fost alimentată însă doar de pandemie, ci și de strategia de inovare a Microsoft, care anul acesta s-a întrecut în a dezvolta noi funcționalități. De exemplu, în urmă cu o lună, la Microsoft Ignite 2020, au fost anunțate numeroase noutăți din care am selectat câteva care ni s-au părut nu doar interesante, ci și utile:

  • Breakout rooms – este o funcționalitate care permite adminstratorilor de meeting-uri virtuale să împartă participanții în subgrupuri, pentru a le permite acestora să lucreze în echipe mai mici. Administratorii se pot muta de la un subgrup la altul, le pot reuni în grupuri mai mari, pot face anunțuri pentru toți participanții etc.
  • Meeting recap – este o funcționalitate utilă atât participanților care au luat parte la un meeting virtual, cât și celor care l-au ratat, punându-le la dispoziție automat toate informațiile necesare: înregistrarea întâlnirii, transcrierea discuțiilor purtate, mesajele schimbate între participanți, fișierele partajate etc. Toate informațiile respective pot fi accesate din fereastra de Chat aferentă meeting-ului, dar din calendarul Outlook.
  • Modele predefinite – oferă echipelor și administratorilor posibilitatea de a alege dintr-o paletă extinsă de opțiuni definite pe scenarii de utilizare (de exemplu: evenimente de management, sesiuni de brainstorming, echipe de criză etc.) și/sau pe industrii (secții de spital, filiale de bănci etc.). Fiecare model vine cu o serie de canale de comunicare și aplicații selectate, însă administratorii pot crea modele pe specificul fiecărei companii, standardizând mai multe opțiuni.
  • Panouri de informare – furnizează informații-cheie despre conversațiile purtate pe un anumit canal (participanți activi, cele mai importante mesaje postate etc.).
  • Funcționalități de căutare îmbunătățite – Microsoft Search beneficiază de capabilități AI avansate, care permit returnarea de răspunsuri relevante într-un timp mai scurt și într-o nouă interfață redesenată
  • Îmbunătățirea calității apelurilor audio – odată cu informațiile despre apelant sunt livrate și istoricul apelurilor și mesajele audio înregistrate.
  • Disponibilitate generală Microsoft Lists – acum utilizatorii pot crea direct liste din Teams pentru a-și simplifica munca și optimiza colaborarea.
  • Funcționalități dedicate pentru webinarii – simplifică procedura de înregistrare prin trimiterea automată de e-mail-uri către participanți și oferă rapoarte detaliate despre nivelul de implicare al acestora.
  • Îmbunătățirea integrării cu platformele Android – oferă funcționalități de comunicare tip push-to-talk via Cloud, care permit utilizarea smartphone-urilor și tabletelor care rulează Android ca echipamente Walkie Talkie.

La toate acestea se adaugă numeroase integrări  – cu Shifts, prin conector dedicat, cu sisteme medicale de gestiune electronică a pacienților, prin conectori EHR, cu echipamentele RealWear, cu Adobe Sign și DocuSign etc. –, îmbunătățiri pe zona de securitate (sistem suplimentar de criptare, funcționalități DLP) și management, automatizări și funcționalități de SSO pentru dezvoltatori etc.

După cum se vede, Teams devine un produs din ce în ce mai complex, cu opțiuni din ce în ce mai avansate, iar Microsoft nu dă semne că ar vrea să încetinească ritmul lansărilor. Fapt care, în cazul companiilor cu competențe tehnice reduse, poate acționa ca un inhibitor. Dacă vă aflați într-o astfel de situație, dar vreți să beneficiați de numeroasele avantaje pe care le oferă Teams, specialiștii noștri vă stau la dispoziție – avem o experiență de peste 20 de ani în domeniul tehnologiilor Microsoft și suntem certificați ca partener Gold în mai multe domenii.