Inteligenţa Artificială a devenit unul dintre cele mai utilizate cuvinte din dicţionarul tech. Citiţi şi auziţi despre AI peste tot, de la robotul Sofia care participă la cele mai mari conferinţe şi Google Deepmind, care a devenit campion absolut la Go, până la companii precum Microsoft, Amazon şi Salesforce, care ne propun aplicaţii tot mai inteligente. Avans tehnologic sau doar marketing? Realitatea arată că Inteligenţa Artificială şi-a făcut deja loc printre noi, însă este încă departe de scenariile fanteziste din producţiile hollywoodiene (vezi spre exemplu top 20 filme despre AI), chiar dacă cercetările sunt foarte promiţătoare.

Dar până la urmă ce înseamnă Inteligenţă Artificială?

Cea mai elocventă definiţie a Inteligenţei artificiale este “capacitatea unui sistem informatic de a interpreta corect datele externe, de a învăţa din astfel de date şi de a folosi ceea ce a învăţat pentru a-şi atinge obiective şi sarcini specifice printr-o adaptare flexibilă”, definiție dată de profesorii Andreas Kaplan şi Michael Haenlein în 2018. Totuşi, mai importantă decât definiţiile savante este aplicarea practică a Inteligenţei Artificiale, cu precădere în mediul economic.
În anul de graţie 2020, aplicaţiile de business bazate pe Inteligenţă Artificială sunt deja utilizate de companiile cu viziune. Cele mai frecvente scenarii implică analiza şi interpretarea datelor (Business Analytics), minarea datelor sociale pentru a livra informaţii în CRM, optimizarea operaţiunilor de logistică sau automatizarea unor sarcini repetitive (Robotic Process Automation).

Iată câteva exemple concrete cum puteţi folosi astăzi Inteligenţa Artificială în Business:

  • Servicii de comunicare şi suport clienţi. Cel mai comun scenariu este folosirea chatboţilor şi asistenţilor virtuali pentru a interacţiona cu clienţii şi a le oferi suport 24/7. Chatboţii au la bază tehnologia de Natural Language Processing (NLP) în combinaţie cu algoritmii de Machine Learning. Astfel reuşesc să înţeleagă comenzile adresate de interlocutori prin interfeţe vocale sau text, dar şi să înveţe din interogările deja procesate. Siri, Cortana, Alexa sunt printre cei mai cunoscuţi asistenţi virtuali inteligenţi, însă chatboţii tind să se generalizeze în tot mai multe domenii de activitate: servicii medicale, bănci, asigurări etc, inclusiv în România.
  • Automatizarea sarcinilor repetitive. Pe acest segment, roboţii software şi-au creat deja o imagine solidă. Au la bază tehnologia Robotic Process Automation şi în esenţă copiază modul în care oamenii lucrează pe un computer, de la logarea în cele mai diverse aplicaţii (ERP, CRM etc), până la copierea datelor şi expediere de e-mail-uri. În final, reuşesc să presteze mult mai rapid sarcinile repetitive, fără pauze sau concediu şi cu un nivel minim de eroare.
  • Analize predictive. Companiile produc atât de multe date încât asistăm la un adevărat potop informaţional. Valoarea stă însă tot mai mult în capacitatea interpretării datelor. Pe acest palier, Inteligenţa Artificială ajută la identificarea unor şabloane şi crearea unor previziuni care să susţină deciziile de business. Analizele predictive îşi găsesc locul şi în cadrul departamentelor IT, pentru optimizarea capacităţii unor reţele/echipamente prin anticiparea cererii sau iniţierea unor măsuri de securitate în urma recunoaşterii unor anomalii de trafic şi utilizare a aplicaţiilor.
  • Căutări facile şi recomandări. Numeroase aplicații de business includ algoritmi de Inteligenţă Artificială care să ajute utilizatorii în manipularea datelor şi documentelor. Pentru că angajaţii cu muncă de birou consumă o bună parte din timp căutând informaţii, Salesforce, spre exemplu, foloseşte AI ca să le ofere informaţii corelate cu acţiunile derulate. Atunci când un utilizator accesează contul unui anumit client, aplicaţia caută automat pe Internet, intranet şi social media, documente şi informaţii relevante şi le afișează într-un câmp dedicat.
  • Mentenanţa predictivă a sistemelor mecanice sau informatice. Pe baza datelor preluate de la senzori, aplicaţii bazate pe Inteligență Artificială monitorizează constant utilizarea unui sistem şi generează rapoarte analitice asupra probabilităţii apariţiei unei disfuncţionalităţi a sistemului sau a unor componente ale acestuia. Astfel, operaţiunile de întreţinere sunt corelate cu aceste prognoze, ceea ce creşte fiabilitatea sistemului şi elimină întreruperile neplanificate, care generează atât experiențe negative cât şi costuri suplimentare.

Chiar sub privirile noastre, lumea se transformă. Inteligenţa Artificială, automatizările, roboţii vor avea un impact la fel de important ca introducerea electricităţii şi a mecanizării. Atât companiile cât şi oamenii trebuie să se alinieze la aceste schimbări ireversibile. În 2019, 500 de companii din 26 de ţări (inclusiv România) au participat la studiul Deloitte „Automation with Intelligence”, iar concluzia a fost că Inteligenţa Artificială va avea un rol esenţial în creşterea productivității, reducerea costurilor, eliminarea erorilor și îmbunătățirea experienței clienților.  51% dintre participanţi au considerat că Inteligenţa Artificială aduce noi funcţionalităţi în aplicaţiile deja existente, 36% văd rolul AI în eliberarea oamenilor de sarcinile repetitive şi plictisitoare, iar 35% speră într-o îmbunătăţire a proceselor decizionale.
Concluzia? Inteligenţa Artificială ia cele mai diverse forme, iar scenariile de utilizare sunt nelimitate. Orice companie poate profita de acest avans tehnologic, important este să identifice cat mai exact ce tip de activităţi poate îmbunătăţi şi să se pregătească pentru o calatorie de durată, alături de un partener tehnologic.

PC-ul a avut nevoie 40-45 de ani să ajungă pe fiecare birou (Bill Gates spunea în 1980: “my goal is to see a computer on every desk and every house”), însă Inteligenţa Artificială o va face mult mai rapid.