Fie ca noul an să vă aducă... belșug / bani / bucurie / sănătate / fericire / voioșie / noroc / reușite / împlinirea tuturor...“

Așa e că, la „cumpăna-dintre-ani“, ați primit cel puțin o urare-mesaj de acest tip?
Ei bine, în spiritul tradiției, ne-am gândit să vă spunem și noi ce-o să vă aducă noul an, dar dintr-o perspectivă tehnologică, împrumutată din previziunile cabinetelor de analiză și adaptată nevoilor și posibilităților companiilor locale.

Pentru început, veștile „shiny & glossy“: anul acesta există toate premisele ca 5G să se întâmple și în România. Operatorii au făcut deja teste și presiuni, producătorii au lansat telefoane compatibile și e puțin probabil ca guvernul să mai tergiverseze mult licitația în urma căreia statul ar putea obține peste jumătate de miliard de euro.
Ce va însemna asta pentru companii? Dincolo de plusurile de viteză, lățime de bandă, acoperire ș.a.m.d., 5G va aduce, inevitabil, și un surplus de bătaie de cap. În primul rând, pentru că proaspeții abonați vor vrea să beneficieze de avantajele noii tenologii și în activitățile profesionale (via BYOD), ceea ce nu va fi posibil de la început și fără efort din partea voastră. În al doilea rând, pentru că problema protecției utilizatorilor mobili și a device-urilor pe care le folosesc rămâne la fel de critică și în cazul 5G – ENISA (European Union Agency for Cybersecurity) a lansat deja un studiu despre riscurile pe care le generează utilizarea noii tehnologii.

Tot la capitolul conectivitate trebuie să mai luați în calcul și faptul că, la finalul anului trecut, a fost lansat oficial standardul WiFi 6 care vine și el cu o viteză de acces mai mare, accesibilitate garantată pentru mai mulți utilizatori simultani, compatibilitate extinsă etc.
Toate aceste beneficii, confirmate deja, vor face ca adopția WiFi 6 să fie mai rapidă decât în cazul standardelor anterioare, însă procesul va presupune nu doar un upgrade tehnologic, ci și o regândire a arhitecturilor rețelelor. Deci din nou veți avea de muncă.

Un alt domeniu de la care analiștii au așteptări mari este cel al tehnologiilor AI și al algoritmilor de Machine Learning. Este un nivel care nu este încă accesibil companiilor de dimensiunii medii și mici, dar care pot beneficia de avantajele tehnologiilor Robotic Process Automation și Chatbot, cu ajutorul cărora pot obține economii consistente la nivel operațional prin reducerea gradului de încărcare a angajaților, scăderea volumului de erori umane, asigurarea disponibilității extinse a serviciilor etc. Automatizările de tip RPA și Chatbot au avantajul de a genera rapid câștiguri directe, fiind ușor de implementat și personalizat pe nevoile specifice ale beneficiarilor.

Ca și în ceilalți ani, securitatea va reprezenta o prioritate pentru toate companiile, indiferent de numărul angajaților mobili. Specialiștii preconizează o creștere a volumului de atacuri ransomware și DDoS, a numărului de breșe și vulnerabilități, în paralel cu adopția extinsă a modelului Cybercrime-as-a-service.
Sunt riscuri reale, însă, în continuare, cele mai multe victime le vor face:

  • parolele slabe, utilizate pentru logarea în mai multe conturi;
  • inabilitatea angajaților de a deosebi e-mail-urile legitime de tentativele de phishing sau de fraudele de tipul Business E-mail Compromise;
  • partajarea de documente confidențiale fără asigurarea securității acestora;
  • neglijența angajaților mobili care nu folosesc metode adecvate de protecție atunci când accesează resursele companiei din locații nesigure.

Astfel de provocări sunt curente în orice organizație și de aceea de-a lungul timpului v-am prezentat o serie de soluții accesibile, pe care specialiștii PRAS vă pot ajuta să le implementați, configurați și utilizați.
De exemplu, pentru a scăpa de problema parolelor slabe, puteți folosi Microsoft Authenticator. Pentru asigurarea protecției angajaților în mișcare – soluțiile VPN (detalii aici) și cele de criptare a datelor, în timp ce pentru controlul și limitarea accesului la datele confidențiale vă recomandăm Azure Information Protection.

Și pentru că tot a venit vorba de Cloud, și anul acesta adopția modelului as-a-Service își va continua extinderea, dar companiile vor fi din ce în ce mai atente pe ce dau banii. Analiștii de la Gartner estimează că în 2020 organizațiile care nu își vor monitoriza și optimiza costurile riscă să cheltuie în Cloud-ul Public cu până la 40% mai mult.

Costurile rămân și în 2020 o zonă sensibilă, în condițiile în care deficitul de specialiști IT se va adânci, atât la nivel global, cât și local. Externalizarea va deveni deci o soluție alternativă pentru din ce în ce mai multe companii care își doresc calitate și disponibilitate garantată a serviciilor și ținerea cheltuielilor sub control. (Mai multe detalii asupra avantajelor pe care le asigură externalizarea puteți citi aici)

2020 se anunță a fi un an „interesant“, cu provocări, dar și cu oportunități, în care vom fi alături de voi pentru a vă ajuta să le depășiți, respectiv să le valorificați optim. Tot ce trebuie să faceți este să ne contactați.